Dragilor, dupa o pauza in filmare cauzata de relocarea stupinei si alte probleme personale, revenim cu cateva filme facute pe noua vatra in care va prezint stupina, trecuta in totalitate pe "Bio Stupi - Ioan Ursu". Luna Mai a inceput frumos, cu temperaturi de vara insa in partea a doua spre sfarsit s-a transformat intr-o luna de toamna tarzie, cu ploi si temperaturi foarte scazute. In acest filmulet discutam despre ce inseamna o zona melifera buna, vedem cum trebuie sa arate o rama de calitate pe care o vom introduce la cladit, vedem rama capcana/claditoare in actiune si in partea a doua a filmului vorbim despre o metoda 100% naturala si eficienta pe care o voi aplica la momentul potrivit si care duce la colectarea masiva a varroa in perioada premergatoare inceperii noului an apicol. Arhitectura Bio Stup permite blocarea matcii in zona ramei/ramelor capcana obligand-o ca pentru o perioada de timp (minim 21 de zile) sa depuna numai puiet de trantor. Cum in aceasta perioada singurul puiet disponibil din stup va fi cel de trantor din zona ramei capcana, va puteti usor imagina cum va reactiona varroa care se va indrepta masiv spre aceasta zona. Dupa aceasta perioada de curatare accelerata in care colectam de doua ori varroa, matca se va intoarce in familie unde are acum spatiu suficient de ouat si va produce generatii de albina sanatoasa cu care vom putea ierna confortabil. Filmat pe 29 Mai 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect pentru ceilalti vizitatori, va rog sa precizati si numele dumneavoastra in corpul comentariului.
Va multumesc!
prof. Ioan URSU